FasTracKids

Cunoscând importanţa calităţii şi diversităţii în educaţia timpurie a copiilor, în anul 2007 Asociaţia Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională a început implementarea programului FasTracKids, prin Centrul 2 FasTracKids. Acest program promovează valorile metodologiei step by step, în ceea ce priveşte individualizarea sarcinilor, valorizarea tuturor copiilor, dezvoltarea abilităţilor socio-emoţionale şi întregeşte educaţia prin dezvoltarea unor abilităţi fundamentale în viaţă, precum: leadership, luarea deciziilor, rezolvarea de probleme, public speaking, capacitatea de a primi şi oferi feed back.

FasTracKids este un program de educaţie complementară conceput în Statele Unite ale Americii de psihologi, cercetători în domeniul educaţiei, precum şi de educatori cu experienţă îndelungată.

Programul îşi propune să stimuleze dezvoltarea copilului, recunoscând faptul că, până la vârsta de 8 ani, se creează legăturile interneuronale şi se dezvoltă până la 80% din abilităţile copilului.

Prin participarea la cursul FasTracKids, copiii işi îmbogăţesc cunoştinţele prin experimente, prezentări filmate la fiecare sesiune de curs, discuţii, jocuri de rol, activităţi practice şi jocuri atractive.

Programul se diferenţiază de celelalte cursuri şi programe educaţionale existente pe piaţă prin câteva elemente inovative, care aduc rezultate deosebite în dezvoltarea copiilor, testate de specialiştii în domeniu şi în centrul nostru în cei 5 ani de activitate.

  • Sălile de curs sunt dotate cu FasTracKids Learning Station® – un sistem inovativ format din ecran interactiv (touch screen), videoproiector, computer şi camere de filmat, similar cu cel folosit in prestigioasele universităţi Harvard, Oxford sau MIT.
  • FasTracKids foloseşte o metodologie de ultimă oră, numită Zigzag educaţional, care constă în schimbarea frecventă a activităţii, la numai câteva minute, ceea ce reduce substanţial riscul instalării plictiselii şi abandonul activităţii.

Obiectivele programelor FasTracKids sunt:

  • Pregătirea copilului pentru şcoală şi viaţă;
  • Dezvoltarea abilităţilor de lider, lucru în echipă şi cooperare;
  • Dezvoltarea abilităţilor de gândire creativă şi rezolvare de probleme;
  • Dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi vorbire;
  • Transferul cunoştinţelor în practică;
  • Promovarea dezvoltării personale şi a pasiunii de a învăţa.

Programele FasTracKids disponibile în acest moment în Centrul 2 FasTracKids:

  • FasTrackTots – pentru copii de la 2,5 la 3,5 ani
  • FasTracKids Core – pentru copii de la 3 la 8 ani
  • FasTrack Music –program în limba engleză pentru copii între 4 şi 6 ani

Programul de bază, FasTracKids Core se adresează copiilor între 3,5 ani şi 8 ani şi este structurat în sesiuni de câte 2 ore, 1 dată pe săptămână şi abordează douăsprezece teme de studiu: Comunicare, Tehnologie, Creativitate, Scopuri şi obiective în viaţă, Literatură, Artă şi teatru, Biologie, Matematică, Știinţele naturii, Astronomie, Știinţele pământului, Economie. Fiecărei teme îi sunt alocate opt lecţii.

Numărul maxim de copii într-o grupă este de 16, astfel încât un instructor să nu aibă în grijă mai mult de opt copii.

Programul FasTracKids Tots este un program adresat copiilor cu vârste cuprinse între 2,5 şi 3,5 ani care îi pregăteşte pe copii pentru programul FasTracKids Core. Structura cursului urmăreşte aceleaşi douăsprezece module, fiecărui modul fiindu-i alocate opt lecţii a câte o oră pe săptămână. Programul ţine cont de specificul vârstei copiilor, adaptând conţinutul, tipul materialelor folosite şi al activităţilor desfăşurate. De asemenea, numărul de copii participanţi la curs este de maxim 12 cu 2 instructori.

FasTracK Music este un program conceput să ofere copiilor cu vârsta între 4 şi 6 ani (copii care au cel putin un an de familiarizare cu limba engleza) o introducere foarte dinamică în muzică şi să consolideze cunoştinţele de limba engleză. Lecţiile din programul FasTracK Music conţin diverse activităţi, fiecare aleasă pentru a încuraja alt tip de învăţare: cântece, mişcare, jocuri vocale, explorarea unui instrument muzical, povestirea, audiţia muzicală, explorarea diverselor genuri muzicale, compozitori, culturi – toate acestea în limba engleză. În fiecare lună copiii se întâlnesc cu o temă pe care o studiază timp de 4 săptămâni, în fiecare săptămână, timp de 1 ora.

Contact

Telefoane : 0740 550 550; 0740 302 770.

Email: officeftk@stepbystep.ro 

Alternativa educaţională Step by Step Clasele step by step te invită să le descoperi, creând un mediu prietenos şi accesibil celor mici, încurajând curiozitatea şi explorarea. În clasele step by step, mobilierul din lemn are dimen... Află mai multe »
Înscrierile pentru anul școlar 2017-2018 continuă!!! Vă prezentăm Oferta educațională pentru Grădinița Bambi pentru anul școlar 2017 – 2018. Oferta_educationala_Bambi_2017-2018. Oferta_financiara_Gradinita_Bambi 2017-2018 Informații suplime... Află mai multe »
Tur virtual şi galerie foto Vă mulţumim pentru interesul acordat site-ului nostru. Vă puteţi familiariza cu spaţiul grădiniţei şi cu ce se întâmplă la noi acasă prin intermediul turului virtual şi al galeriei foto. ... Află mai multe »
Parteneri