here be post

Ziua Astronomiei

Revista Știință&Tehnică, în parteneriat cu clubul de astronomi amatori Astromania și Institutul de Științe Spațiale din Măgurele, invită publicul din București să sărbătorească Ziua Internațională a Astronomiei, sâmbătă, 25 aprilie, între orele 16.30 și 23.00, în parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle.

 

Ca în fiecare an, cu ocazia Zilei Internaționale a Astronomiei, redactorii revistei Ştiinţă&Tehnică vă invită la observaţii astronomice gratuite, expoziții de astrofotografie și concursuri cu tematică astronomică! În 2015, am pregătit multe lunete şi telescoape, pe care le vom monta în parcul Herăstrău, la intrarea din piaţa Charles de Gaulle, în cadrul unui astro-eveniment marca S&T.

 

Ce vedem în seara de 25 aprilie?

Vom începe sesiunea de observaţii cu Soarele, steaua sistemului nostru solar, la ora 16:30. Vom urmări petele solare, direct prin telescoape prevăzute cu filtre speciale, dar şi prin proiecţie. Vom vorbi despre fotosferă, cromosferă, coroană solară, când şi cum s-a născut steaua noastră şi odată cu ea sistemul solar. De asemenea, veţi putea pune întrebări despre eclipsele de Soare şi de Lună chiar specialistului nostru în acest domeniu, astronomul S&T Cătălin Beldea.

După ora 19:00, trecem la observarea astrului nopţii, Luna, prin telescop. Veţi avea la dispoziţie lunete şi telescoape prin care să observaţi, direct prin ocular, craterele lunare, văile, munţii, mările şi crevasele din relieful satelitului nostru. Totodată, vom încerca să determinăm unde au ales americanii să aselenizeze în cele șase misiuni Apollo. Aici vă va fi alături expertul nostru în zboruri aerospaţiale povestitorul de știință Cristian Român.

În crepuscul, vom căuta strălucitorul Luceafăr de seară – planeta Venus, iar după lăsarea întunericului, vom observa cea mai mare planetă a sistemului nostru solar, Jupiter, cu cei patru sateliţi ai săi. Ghid prin acest periplu interplanetar vă va fi senior-editorul Ştiinţă & Tehnică Prof. Alexandru Mironov.

Pe lângă toate acestea, vom avea zone amenajate pentru copii, spaţii de expoziţie astrofotografică, concursuri şi desigur premii, oferite de redactorul-șef al revistei Știință&Tehnică, Marc Ulieriu!

 

PROGRAM ZIUA ASTRONOMIEI

SOARE. Între 16:30 și 19:00, observăm Soarele și petele solare! Știați că petele solare au fost pentru prima dată văzute de Galileo Galilei, abia după anul 1610?

JUPITER. Cea mai mare planetă a sistemului nostru solar ne va dezvălui benzile de metan și marea pată roșie! Vom observa cei patru sateliți jovieni descoperiți de Galileo Galilei, acum mai bine de 400 de ani.

VENUS. Luceafărul de seară va fi observat în crepuscul prin telescoapele noastre. Vă așteptăm cu întrebări despre atmosfera venusiană și despre rotația în jurul axei. Oare va putea fi locuită, vreodată, a doua planetă de la Soare?

LUNA. Între orele 19-22, vom studia craterele Lunii, lanțurile muntoase, mările și oceanele lipsite de apă, dar și locurile de aselenizare ale programului american Apollo. Vom vorbi despre mișcările de rotație și revoluție ale satelitului nostru, despre îndepărtarea treptată față de Terra, dar și despre eclipse totale și parțiale.

ZONA 3D. Veniți să vedeți Universul în 3D! Planete, galaxii, nebuloase și roiuri de stele prin ochelari 3D!

KIDS CORNER. Împreună cu FasTracKids Centrul 2, ne jucăm de-a sistemul solar! Facem jocuri, concursuri, desene cu tematica „Astronomia pe înțelesul tuturor”!

ASTROEXPOZIȚIE. Veniți să admirați expoziția de astrofotografie! Imaginile cu Luna, Soarele, planetele sistemului nostru solar, galaxiile vecine și nebuloasele planetare sunt realizate de astronomi amatori români!

LECȚII INTERACTIVE. Descoperă Universul cu ajutorul celor mai noi dispozitive smart! Lecțiile interactive de la Ziua Astronomiei sunt susținute de Samsung Smart Classroom.

 

Ziua Internațională a Astronomiei este un eveniment mondial creat de Doug Berger, președintele Asociației Astronomice din California de Nord, USA, în anul 1973. Scopul evenimentului a rămas neschimbat în cei 42 de ani de existență ai acestei celebrări a științei care se ocupă cu studiul aștrilor și a legilor mișcării lor, al constelațiilor, galaxiilor și al universului în totalitatea sa: astronomi profesioniști și amatori își plasează gratuit telescoapele și lunetele în marile aglomerări urbane și invită publicul să admire obiectele celeste.

Ziua Astronomiei are loc în fiecare an, între 15 aprilie şi 15 mai, într-o sâmbătă, cât mai aproape de faza Lunii de Prim Pătrar. În 2015, celebrăm astronomia în ziua de 25 aprilie! De asemenea, din anul 2007, o repetare a acestei sărbători are loc între mijlocul lunii septembrie și mijlocul lunii octombrie, când Luna se află, din nou, în fază de Prim Pătrar.